ca de inceput

Nu aş avea neapărat ceva de spus în momentul de faţă, totuşi, parcă nu mă îndur să las pe altă dată primul post, că tare mi-e frică să nu încep blog-ul într-o manieră pesimistă (nu, nu e chiar un presentiment; e vorba, mai degrabă de o certitudine dată de de starea în care m-am împotmolit zilele astea (fără voia mea, bine’nţeles) ).

Sper, deci, că dacă scriu în seara asta, o să-mi iasă ceva optimist, măcar neutru. :D 

Îmi voi incepe, aşadar, blocul sub tutela unui citat din Vulpeasca:

“Ce patetică sunt! Şi de ce să nu fiu? Şi faţă de tine însuţi, nici în tine însuţi să nu-ndrăzneşti să spui tot ce crezi, fără să-ţi fie ruşine, fără să te temi de ridicol, de lipsă de măsură?”

(bine, cuvintele de mai sus sunt oarecum doar un pretext, o ştiu prea bine, de a reciti mai des citatul(care de altfel îmi place f mult) şi numele Vulpeascăi(pe numele ei, Vulpescu) )

Concluzia: voi încerca să fiu neruşinată, ridicolă şi lipsită de masură!:D (spre mai buna calmare a spiritului şi a nervilor adolescentini). Amin!