Pentru că nu se putea altfel…

… m-am înviorat! Dacă o minune nu durează mai mult de trei zile, atunci anti-minunile tot cam atât ar trebui să dureze; mi se pare corect!

         Acum ştiu de ce m-am simţit eu bine aşa zilele astea, de ce nu mai am agitaţia aia enervantă şi sentimentul de inutilitate. De ce mă simt iar în apele mele! Pentru că m-am hotărât! Dap, m-am rehotărât: dau iar la medicină!(“iar” pentru că pentru vreo luna-două mă răzgândisem, şi acum m-am răz-răzgândit!). Şi acum ştiu sigur şi unde mă duc: în Ardeal! Cluj sau Târgul Mureş, da’ în mod sigur nu în Bucureşti! Înclin spre Cluj, dar parcă prea e departe..oricum, asta mai vedem, este timp. Parcă mi-e şi frică să o spun…am mai spus o data, sus şi tare, că dau la medicină şi apoi am fost atât de convinsă că nu mai dau, că nu-mi venea să cred că eram tot eu cea care în urmă cu două zile era atât de sigură că dă. Deci, de data asta o spun mai discret[ :-$ ]: la anu’ dau la medicină, la Cluj!:D

Acum, asta înseamnă că trebuie să devin o persoană organizată?:-/ Adică e chiar musai? Mă simt bine în pielea mea de copil care îşi face temele în clasă (a început chiar să-mi placă şi culmea e că aşa am şi chef..cu mici excepţii, mai depinde şi de materii ) ), care învaţă pe apucate. Dar poate a venit vremea să “năpârlesc”; adevărul e că schimbările nu strică niciodată, mai ales dacă sunt în bine.:)) Eeeh, cu ocazia asta mă apuc şi de chimie.

         Gata! Plec, cu tot cheful şi voia-bună pe care le am, să citesc la fizică şi poate reuşesc să mă apuc şi eu de referatul ăla de azi, să-l termin mâine. Şi am zis că-i termin şi Simonei cartea, să i-o dau înapoi mâine…