Din când în când…

Chiar dacă sunt încă în vacanţă şi am senzaţia că eu şi timpul mergem paralel una pe lângă altul (…cum nu fac nimic cât e ziua de lungă ;)) )şi chiar dacă sor-mea tocmai îmi povestea ce s-a mai întâmplat pe la şcoală (semn că ea a făcut ceva azi),  am şi eu micile mele întâmplări cotidiene.

Uite, de exemplu, azi-dimineaţă, am ieşit cu animala mea pe afară (pentru că are şi ea necesităţi, ce să-i faci). Şi cum mergeam noi amândouă (eu mai târşâit, că aveam adidaşii soră-mii în picioare, iar ea mai săltăreţ, după obiceiu-i), văd că la un moment dat se uită la mine doi ochi frumoşi. Şi dacă ei se uitau, m-am uitat şi eu, dar nu prea mult, o data să nu care cumva să mă holbez (mai am obiceiul ăsta din când în când) şi după aia pentru că nu apucasem să văd decât ochii frumoşi şi nişte plete negre la fel de frumoase, care m-au indus în eroare pentru scurt timp, pentru că m-au făcut să cred că aparţin unei individe (iar asta ar fi fost păcat, nu pentru ea, pentru noi, ele-le în general).  Aşa că m-am întors, m-am mai uitat o dată să alung îndoiala şi apoi mi-am continuat drumul zâmbind (nu în fiecare zi dai peste asemenea ochi ). 

După, m-am întors acasă, am descărcat Pasărea Phoenix şi Colibri (vorba lu’ Bobo) că nu mai aveam fulg în calculator, i-am făcut baie lu’ Jessie (că doar de-aia am adus animala înapoi, prea se jegărise) şi ne-am apucat amândouă să mâncăm nuci verzi, pe Dealul cu dor şi Ultima scrisoare.

Asta până s-au întors astialalţi, că odată ce vin acasă ies din atemporalitatea mea, timpul începe iar să curgă.

Aşa că acum pun pauză melodiilor, strâng nucile, alung din memorie ochii şi mă duc la bucătărie să mă apuc de treaba care s-a încăpăţânat să se facă în lipsa mea. )