Despre

Urăsc ca un “te rog” nu este mereu suficient pentru ca celălat să te ajute… că un “îmi pare rău” sincer îl lasă rece pe cel căruia îi este adresat…că îţi deschizi sufletul în faţa cuiva şi acesta te consideră fals…că eşti cât poţi tu de sincer şi celălalt nu te crede… urăsc că ceilalti nu cred în mine…urăsc să le dezamăgesc aşteptările (urăsc sau îmi e frică)… urăsc că există persoane deosebite care se subapreciază şi se închid în sine, în timp ce persoane mediocre se bagă în faţă şi le iau locul; urăsc când ceilalti te critica, nu pentru că vor ca tu să devii mai bun decât ai fost ieri, ci doar de dragul de a critica, doar pentru a se simti ei mai puternici . Urăsc omul pentru toate mizeriile pe care le poate face, dar … (şi aici întorc pagina, şi ce bine-mi pare ca există şi un revers al medaliei! )

…îl iubesc pentru mintea lui şi pentru capacitatea de a fi bun, măreţ! îmi place ca ceilalţi să se bazeze pe mine şi să se lase ajutaţi; îmi place ca ceilalţi să mă ajute înainte ca eu să le-o cer.. iubesc tot ceea ce o prietenie presupune şi cum se reflecta sufletul în lumina iubirii; îmi iubesc părinţii şi sora, rudele până la a n-şpea spiţă, pentru că mă fac să mă simt parte dintr-o mare familie, niciodată singură; iubesc lucrurile mărunte care mă fac să zâmbesc; iubesc ploaia, soarele, iarna, primavara, loialitatea căţelului meu şi urechile ei, camera mea care este micul meu univers – haos total, toate cărţile pe care le-am citit şi pe care le voi citi… iubesc să mă trezesc zâmbind în fiecare dimineaţă!!

..aa, şi da, iubesc ochii şi dacă se mai întâmplă să mai fie şi negri..!